Conducerea Primăriei

Primăria comunei

Consiliul Local

Impozite si taxe

Agricol

Urbanism

Regulamente şi dispoziţii

Servicii Publice

Comisii de Specialitate

Rapoarte anuale

Viaţa culturală

Despre comuna Macea

Analiza SWOT

Strategia de Dezvoltare a comunei

Informatii cetateni

Inchide

Trimite unui prieten

Istoricul comunei

Tipărește pagina - Istoricul comunei Trimite unui prieten - Istoricul comunei

Teritoriul administrativ - cu suprafaţa totala de 7264 ha al comunei Macea cuprinde doua localităţii componente:

• Macea - localitate reşedinţă de comuna
• Sanmartin - sat aparţinător

Din datele luate din monografia judetului Arad, intocmita de Alexandru Marki si care in prezent se afla in Biblioteca Palatului Cultural din orasul Arad, reiese ca prima mentiune istorica despre existenta comunei Macea dateaza inca din anul 1380, cand un episcop romano-catolic a primit-o ca feuda fiind proprietatea prepoziturei catolice din Arad, care feuda purta numele de Makija.
Nu se cunoaste situatia in care se afla comuna la data respectiva si nici daca a existat mai dinainte ori a luat fiinta odata cu intrarea ei in posesiunea episcopului.

Se aminteste in aceasta monografie ca in anul 1394 se deschide un drum de la Makija spre Socodor si un alt drum spre Sfantul Crai, comuna care se afla mai la rasarit de Sanmartin, sat apartinator de comuna Macea incepand cu anul 1968. Cmuna Sfantul Crai a fost distrusa de turci in prima jumatate a secolului al XVIII-lea. Mentionam ca si in prezent un sector din hotarul Sanmartinului poarta denumirea de Sfantul Crai/Sancrai - termen folosit de locuitorii satului.
Din cele de mai sus s-ar putea presupune cu destula siguranta ca inceputul comunei Macea este legat de anul 1380. Aceasta data, ca inceput al comunei Macea, a fost gasita intr-un dictionar al Enciclopediei Romane de catre preotul Remus Oancea, conducatorul Oficiului Patriarhal Ortodox-roman din Macea.
Trebuie sa amintim ca edificarea comunei Macea a inceput din partea nordica (partea dinspre Cutos si Sanmartin) evoluand spre apus si spre Curtici. Din anumite informatii obtinute din partea unor cetateni ai comunei, rezulta ca vatra veche a comunei ar fi fost ceva mai la rasarit de vatra actuala si acest lucru este intarit si cu diferite urme gasite in acest loc.
In Salistioara (langa Tocaci) se afla un sat de forma tip omida, care s-a numit Uifalo. Din stirile primite de la unii cetateni, cladirea care a fost folosita drept casa comunala ar fi existat pana prin anul 1920. Casa comunala, dupa distrugerea satului a fost folosita drept adapost pentru paznicii de camp. La primaria comunei Macea s-a gasit in anul 1920 o harta in care apare si numele acestui sat.
Locuitorii comunei spun ca un asemenea sat - tip omida ar fi existat si in sectorul Buibel din hotarul comunei Macea.
Datele privitoare la istoricul satului apartinator Sanmartin au fost luate din Monografia acestui sat, care a fost intocmita in anul 1967 de un colectiv de cadre didactice da la scoala din Sanmartin la ordinul Sectiunii Invatamant din Arad.
Satul a luat fiinta in anii 1743-1744. Numarul colonistilor germani, care au fost adusi din sudul Germaniei (Schwartzwald, Hatzenwald) de catre baronul Ioan Gheorghe Haruckern, prefect de Gyula, nu putea fi mare si acest lucru ni-l dovedesc diferite registre matricole pastrate la Parohia romano-catolica din Sanmartin. Din datele culese din aceste registre matricole rezultaca in anii 1750-1751 - data de la care exista asemenea registre, au fost inregistrate 20 de nasteri, 8 casatorii si 4 morti.
In legatura cu denumirea satului sunt doua versiuni. Urme gasite in partea vestica a satului cu denumirea de „Krautfelder\" ne indreptatesc sa presupunem ca aici ar fi existat un catun. Unele stiri obtinute de la diferiti cetateni ai satului arata ca in aceasta parte a existat un catun cu numele de „Aradsentmarton\", si ca denumirea comunei Sanmartin ar veni de la acest catun. Dupa a doua versiune, numele comunei a fost data de catre colonistii germani veniti dintr-o comuna din Germania de sud care purta numele de Sanmartin.
Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, anumiti locuitori din comuna Macea si Curtici care inaintea razboiului au fost colonizati in Dobrogea si Basarabia, si-au stabilit domiciliul in Sanmartin. Acesti colonisti romani au inceput sa-si construiasca case destul de frumoase, primind ajutor substantial din partea statului si in felul acesta apare un nou cartier al acestei comune, in partea de sud-est.
Pana in anul 1968, ambele localitati, adica Macea si Sanmartin, au fost comune separate, iar incepand din acest an sanmartinul devine sat apartinator al comunei Macea.
Marki, in Monografia Judetului Arad, aminteste ca in jurul anului 1750 au plecat din comuna macea, spre Moldova, cca. 250 de familii. Acest fapt poate constitui un indiciu ca in aceasta comuna, inca dinaitea anului 1750, ar fi existat o populatie destul de numeroasa. In lucrare insa, nu se arata factorii care au determinat plecarea celor 250 de familii spre Moldova.
In parcul din localitate se afla mormantul revolutionarilor Damyanics si Lahner, care au luat parte la revolutia anului 1848. Recent,Monumentul a fost mutat in orasul Arad. Generalul Damyanics era cumnatul lui Cernovics, proprietarul din acele timpuri a castelului din Macea.
La 13 august 1849, trupele rusesti au intrat in comuna Sanmartin, alungand ungurii si eliberand prizonierii. Aceste trupe se aflau in comanda generalului Pradviski - polonez de origine. In scriptele parohiei romano-catolice din satul Sanmartin se arata ca stationarea trupelor in comuna are loc pana la data de 21 august 1849, adica timp de 8 zile.
Pana la revolutia de la 1848 nu se stie daca vreun taran ar fi avut pamant propriu. Revolutia a dus insa, la dezrobirea taranilor iobagi, impartindu-se ceva pamant acestora, fara sa se cunoasca insa conditiile.
La sfatsitul stapanirii lui Cenovics s-au adus seceratoare si batoze la domnie. Patrunderea acestor masini in agricultura nu era privita cu ochi buni de catre tarani, temandu-se ca astfel vor ramane fara posibilitatea de a-si asigura mijloacele de existenta.
Intre anii 1860-1865, mosia lui Cernovics trece in proprietatea contelui Tiberiu Karoly si mostenita apoi de fiul acestuia Iuliu Karoly pana in anul 1918, cand mosia a fost expropiata in folosul taranilor din comuna Macea cu exceptia parcului si a unei suprafete de 800-900 iugare cadastrale.
Intre anii 1862-1864, ambele comune au fost bantuite de o mare seceta care a provocat moartea mai multor oameni si animale din lipsa de hrana.
O scadere simtitoare a populatiei in ambele comune se inregistreaza intre anii 1870-1880, cand prin partile locului a bantuit holera. Atunci, datorita numarului impresionant, mortii erau transportati mai multi intr-o caruta afara din comuna, la o distanta de cca. 4 km - loc ce astazi se numeste „cimitirul holerei\".
In partea de est a comunei Macea, la o distanta de cca. 3 km se afla o balta in care apa provelita din precipitatii se acumuleaza si persista tot anul. Balta a luat nastere intr-o groapa din care s-a luat material pentru confectionarea caramizilor intre anii 1880-1890 - loc ce poarta azi denumirea de „Topila\". Aici se gasesc si urme de asezari omenesti. In urma unor sapaturi, s-au adus la suprafata diferita obiecte din piatra slefuita. O parte din aceste obiecte se gasesc la Muzeul judetean din orasul Arad si cateva sunt pastrate in Muzeul scolii din Macea.
In anul 1958, Cooperativa agricola de productie din Macea a facut o groapa mare in „Topila\" pentru insilozare de porumb si cu aceasta ocazie au fost aduse la suprafata mari cantitati de cioburi de vase si chiar vase intregi, care au fost predate pentru pastrare Muzeului din Arad de catre locuitorul Susan Andrei, care la data respectiva detinea functia de presedinte a acestei cooperative. Aceste urme ne indreptatesc sa tragem concluzia ca pe acest loc au existat asezari omenesti din diferite epoci istorice.
Mentionam ca odata cu instaurarea familiei contelui Karoly in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, a fost adus ca notar in comuna Iuliu Szikszai. Pe timpul acestui notar s-a facut soseaua principala din comuna cu castani de ambele parti - incepand din dreptul parcului si pana la primaria comunala.
In anul 1910 se foreaza o fantana arteziana in satul Sanmartin. Lucrarile pentru construirea acestei fantani incep la data de 17 martie 1910 si dureaza aproape un an. S-a ajuns la o adancime de 410 m, unde s-a gasit apa potabila. Mentionam ca populatia comunei Sanmartin a luptat din greu pentru asigirarea apei potabile. Prima panza de apa nu era buna si provoca diferite boli si din cauza aceasta nivelul mortalitatii in aceasta comuna era destul de ridicat. Lucrarea a costat 13 000 coroane. Consideram necesar sa amintim aici ca in anul 1967 s-au mai forat doua fantani la adancimea de 153-194 m.
O data insemnata in viata comunei Macea o constituie ziua de 1 mai 1954, cand iluminatul comunei se face pentru prima data cu curent electric.\"
• Din punctul \"Topila\" , situat la est de localitate , provin fragmente ceramice si unelte de silex atribuite culturii neolitice precum si fragmente ceramice din perioada de tranzitie spre epoca bronzlui. La cc 2 km N-V de localitate, langa frontiera, exista o movila numita de localnici \"movila tatarilor\".Rostul si epoca din care dateaza nu pot fi precizate.
• Intre anii 1559 - 1564 se inregistreaza un nr. de 16 sesii iobagesti apartinand domeniului de familii Farkas, Keczer.
• . Localitatea era cunoscuta si sub numele de : Machya, Machaszeke sau Macsa. A apartinut domeniului Csernovich si Edlspacher, conform documentelor (M.II.302.621), in anul 1725.
La 1791 are loc infiintarea unei scoli romanesti- scoala Romaneasca Popeanga iar in anul 1823 scoala avea 21 de elevi
• In 1800 iobagii arendeaza pusta areala.
Populatia comunei a crescut pe la anii: 1857 la 2470 loc.si 1869la 3244 loc. dar a cunoscut o usoara scadere inregistrata in anii: 1880~3039 loc. In 1922 sunt notati 3966 loc.
Localiatea Sanmartin - prima atestare documentara a localitati dateaza din 1465.
La circa 200 m est de localitate a fost descoperit un mormant de inhumatie din inventarul caruia a fost recuperat un ulcior si dateaza din secolele III - IV d. Hr. Se atesta existenta unor movile care probabil dateaza din epoca prefeudala.
In anul 1477 localitatea este cunoscuta sub numele de Zentmarton si apartinea familiei Nadaby iar in anul 1828 traiau 247 familii de tarani si 32 familii de mestesugari.

Cereri si formulare
Biblioteca comunala
Caminul cultural
Serviciul voluntar pentru situatii de urgenta
Agent economici
Facebook
Galerie foto
Galerie video
Carte oaspeti
STARE CIVILA
Biserica Ortodoxa
Biserica Catolica
Biserica Adventista
Biserica Baptista
Biserica Penticostala
Gura satului 2015
Festivalul paradaicilor 2015
Programul autobuzelor
Mersul trenurilor
Mersul autobbuzelor CTP
Aeroportul International ARAD
Aeroportul International Timisoara
Servicii funerare